Despre noi

Despre noi

Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului (ACTEDO) este o organizaţie non-guvernamentală înregistrată în România, înființată în 2013, cu sediul în Cluj-Napoca. ACTEDO are ca scop promovarea drepturilor fundamentale ale omului şi a egalităţii de gen.

Misiune

Misiunea ACTEDO este de a promova drepturile fundamentale și egalitatea de gen și de a acționa împotriva încălcărilor drepturilor omului. Considerăm că abuzurile împotriva grupurilor vulnerabile și inegalitatea de gen își au rădăcinile în lipsa educației de drepturile omului la nivel național, în viziuni și practici stereotipice privind femeile și bărbații, precum și în eșecurile instituțiilor de a implementa legi și de a aplica sancțiuni ferme în cazuri de abuzuri și discriminare.

Deşi România este parte semnatară la cele mai importante tratate internaţionale şi regionale privind drepturile omului şi a ridicat drepturile omului la rangul de temă-cheie în diplomaţia sa externă, pentru mulţi dintre cetăţenii săi drepturile omului rămân o noţiune abstractă, irelevantă sau pur şi simplu necunoscută.

Pentru a ne atinge obiectivele, urmăm trei direcții strategice:

1. Acces la justiție
2. Educație pentru drepturile omului
3. Egalitate de gen