Instrumente juridice în contextul crizei refugiaților. Bune practici norvegiene

10.05.2016 / 11:21 / Acces la Justiție

În perioada 19-26 aprilie 2016, echipa ACTEDO a efectuat o vizită de studiu în Norvegia pentru a întâlni organizaţii care lucrează în domeniul asistenţei juridice pro bono, sprijinind în particular solicitanţii de azil şi refugiaţii, precum şi alte organizaţii non-guvernamentale active în sfera drepturilor omului. Vă prezentăm mai jos legislaţia în vigoare în domeniul migraţiei şi modelele de asistenţă juridică utilizate de către organizaţiile vizitate.

20160421_104504

Foto: Centrul Nobel pentru Pace

Situaţia refugiaţilor în lume şi date cu privire la Norvegia şi România

În 2014, existau aproximativ 59,5 milioane de refugiaţi în lume,din care 38.2 milioane erau refugiaţi în ţările de origine şi 21,3 milioane erau refugiaţi în alte ţări decât ţara de origine. (http://www.unhcr.org/figures-at-a-glance.html) Acesta este cel mai ridicat număr de refugiaţi înregistrat după cel de-al doilea război mondial.

O provocare actuală pentru soluționarea crizei refugiaților este înregistrarea în mod legal a persoanelor refugiate. Acest proces a devenit dificil de efectuat conform standardelor legale, fapt ce a dus la creşterea alarmantă a numărului de persoane dispuse să îşi rişte viaţa pe mare, apelând la ajutorul traficanţilor de persoane pentru a ajunge pe teritoriul Uniunii Europene. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi a estimat că aproximativ 3.500 de persoane şi-au pierdut viaţa în 2014 încercând să traverseze Marea Mediterană. Mai multe organizaţii au identificat ca soluţii urgente: prevenirea situaţiilor de strămutare a persoanelor, asistenţa umanitară acordată refugiaţilor în ţările vecine ţării de conflict, simplificarea procesului legal de cerere şi acordare a azilului în Europa, combaterea traficului de persoane, împărţirea responsabilităţilor şi cooperarea între state, intensificarea operaţiilor de căutare şi salvare a persoanelor, pe mare. (Date de la Norwegian Refugee Council)

România a primit în 2014 1.506 de cereri de azil, cei mai mulţi solicitanţi provenind din Siria, Irak, Iran şi Palestina. Un număr de 714 persoane au primit statut de refugiat sau o altă formă de protecţie. (http://www.unhcr-centraleurope.org/ro/unde-lucram/operatiuni-in-europa-centrala/romania.html) La 31 martie 2015, în România se aflau 59.511 cetăţeni străini provenind din state terţe (din afara UE). Principalele ţări de origine ale imigranţilor din state terţe în România sunt: Republica Moldova (9.947), Turcia (8.805), China (7.392) şi Siria (4.288), aproape jumătate din numărul acestora fiind concentrat în zona Bucureşti – Ilfov (Inspectoratul General pentru Imigrări, statistici la 31 martie 2015).

Norvegia primeşte anual aproximativ 10.000 de solicitări de azil. În 2015, ca urmare a crizei refugiaţilor din Europa, Norvegia a înegistrat 31.145 solicitări de azil, astfel: 10.536 din Siria, 6.987 din Afganistan, 2.991 din Irak şi 2.947 din Eritrea. (Norwegian Organisation for Asylum Seekers)

Legislaţie relevantă

Convenţia ONU privind statutul refugiaţilor (Geneva, 1951) – ratificată de România în 1991 – defineşte statutul de refugiat şi promovează principiul nereturnării (non-refoulement), conform căruia o persoană nu poate fi trimisă într-un stat unde există riscul de a fi persecutată.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (ratificată de România în 1994). Jurisprudenţa CEDO relevantă.

Regulamentul Dublin stabileşte statul membru care este responsabil de examinarea unei cereri de azil individuale. Procedura de examinare a solicitărilor de azil ar trebui  să dureze între 2 săptămâni şi 2 luni, conform termenelor din legislaţia comunitară. În realitate însă, termenele sunt mult mai lungi, din diverse motive practice (spre exemplu, numărul ridicat de solicitări, lipsa resurselor umane şi materiale suficiente, lipsa formării profesionale adecvate, lipsa know-how-ului tehnic etc.). Ulterior asumării responsabilităţii de către un stat membru, solicitantul (cetăţean al statului terţ sau apatrid care a locuit în acel stat terţ) va fi transferat în acel stat membru. Termenul de transfer este cuprins între 6 şi 18 luni.

Directiva 2011/95/UE privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate

Directiva 2013/33/UE de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanţilor de protecţie internaţională

Directiva 2013/32/UE privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale
Directiva 2008/115/UE privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală
Norme metodologice privind solicitanţii de azil

Procedura de azil în România

Procesarea cererii de azil este în sarcina Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), structură specializată din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Procedura de azil în faza administrativă poate dura, conform legii, maxim 2 luni. Cererea este analizată de Inspectoratul General pentru Imigrări prin Direcţia de Azil şi Integrare. Dacă solicitantul de azil primeşte o decizie negativă în etapa adminsitrativă, el are dreptul de a ataca această decizie, adresându-se instanţelor judecătoreşti din România. În cazul categoriilor vulnerabile se ţine cont de vulnerabilitatea acestora pe durata procedurii de azil. Minorilor neînsoţiţi le este numit un reprezentant legal, suspendându-se procedura până în momentul numirii acestuia, iar personelor lipsite de discernământ li se numeşte un curator. Soluţionarea cererilor de azil ale minorilor neînsoţiţi şi ale persoanelor aparţinând altor categorii vulnerabile se realizează cu prioritate. În cazul unei decizii negative, definitivă şi irevocabilă, solicitanţii au la dispoziţie 15 zile pentru a aduce noi dovezi în sprijinul cererii sau pentru a solicita tolerarea pe teritoriul României (procedura de returnare voluntară). În caz contrar, dacă solicitantul nu face uz de niciuna dintre aceste opţiuni, acesta poate fi returnat forţat în ţara sa de origine. Pentru detalii, vezi Manual privind returnarea, bazat pe Directiva 2008/115/CE.

Condiţii de primire

Pe durata procedurii de azil, solicitantul de azil poate solicita să locuiască într-unul dintre cele 6 centre regionale de cazare de pe teritoriul României (aflate în Bucureşti, Şomcuta Mare, Rădăuţi, Timişoara, Galaţi şi Giurgiu). Acestea au o capacitate totală de 920 de locuri. Solicitantul primeşte o alocaţie lunară de 108 RON/lună/persoană pentru a-şi acoperi costurile de hrană şi îmbrăcăminte.

Odată primit statutul de refugiat, acesta oferă aceleaşi drepturi şi obligaţii ca oricărui cetăţean român. Astfel, un refugiat beneficiază de un ajutor nerambursabil de 540/lună pentru 6 luni, perioadă ce poate fi prelungită cu încă 3 luni. În plus, refugiaţii au posibilitatea să obţină o acoperire parţială a cheltuielilor de închiriere a unei locuinţe, pentru o perioadă de maxim 6 luni, cu condiţia să participe în mod activ în cadrul programului de integrare organizat de IGI.

Programul de integrare a refugiaţilor în societate cuprinde, în teorie: acomodare culturală, consiliere psihologică, învăţare a limbii române şi consiliere socială privind accesul la drepturile pe care le au în România: dreptul la un loc de muncă, dreptul la o locuinţă, dreptul la asistenţă medicală şi socială, asigurări sociale, dreptul la educaţie.

Discriminarea în rândul imigranţilor din România

Există foarte puţine date privind discriminarea imigranţilor în România. În perioada 2008-2012, au fost depuse la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) 31 de petiţii de către cetăţeni străini, având ca obiect discriminarea pe criteriul naţionalităţii.

Un studiu din 2015 (Imigranţi în România) a realizat 30 de interviuri în perioada mai-iulie 2015 cu persoane provenind din state terţe , având reşedinţa în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa şi Timişoara, cu scopul de a urmări existenţa unei situaţii de discriminare, privind domeniile: locuire, educaţie, sănătate, muncă, bunuri şi servicii. Obstacolele cel mai des menţionate au fost:

– refuzul propietarilor de a închiria locuinţa cu respectarea formelor legale, ce afectează disporporţionat pe cetăţenii străini care au nevoie de un contract pentru permisul de şedere;
– prejudecăţile propietarilor legate de persoane din anumite regiuni geografice, în special faţă de persoane de culoare sau din Orientul Mijlociu;
– percepţia că sunt taxaţi în plus pentru faptul că sunt străini;
– lipsa locurilor de cazare în campusul universitar;
– lipsa de transparenţă şi informare privind drepturile lor;
– diferenţe de tratament între studenţii străini şi cei români, mai ales în cadrul facultăţilor de medicină:
– situaţii de exploatare la locul de muncă, în forme de eludare a a condiţiiilor legale de muncă;
– închiderea abuzivă a conturilor curente de către anumite bănci;
– percepţia discriminării din partea poliţiei sau a serviciului public de imigrări.

 Modele de asistenţă juridică pro bono în Norvegia

1. NOAS (Norwegian Organisation for Asylum Seekers) este o organizaţie non-guvernamentală, independentă, care oferă informaţii, consiliere si asistenţă juridică gratuită solicitanţilor de azil în Norvegia. Fondată în 1984, NOAS numără aproximativ 800 de membri, 22 de angajaţi şi 2 departamente, un departament central în Oslo și respectiv un departament în centrele de cazare de tranzit. În cadrul procedurii de solicitare de azil în Norvegia, NOAS intervine în toate etapele, înainte şi după interviul obligatoriu cu Directoratul Norvegian pentru Imigrări, prin:
– programul de informare şi consiliere;
– asistenţă juridică gratuită;
– consiliere pentru solicitanții de azil cu o decizie negativă finală;
– colaborare cu firme de avocatură.

NOAS activează şi în calitate de watchdog, mai ales în relaţia dintre autorităţi şi aplicant, intervenind de multe ori în cazul solicitărilor de azil respinse. Principiul confidenţialităţii este primordial, şi nici o informaţie relatată de către un beneficiar nu poate fi dezvăluită altor părți. Singura excepţie este legată de urgența şi iminenta siguranţă a unor persoane, în cazul în care acestea ar putea fi puse grav în pericol.

2. Juss Buss este o clinică juridică din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Oslo, condusă de către studenţi. Prin acest program, studenţii oferă direct consiliere juridică gratuită beneficiarilor. Programul de clinică juridică se desfăşoară pe perioada unui an şi are un număr de credite, care sunt necesare pentru a promova în următorul an universitar. În decursul acestui an, studenţii nu urmează alte cursuri universitare, programul de clinică juridică fiind unul full-time şi plătit. Procesul de selecţie al studenţilor pentru a fi acceptaţi în clinica juridică este competitiv, iar selecţia e făcută de către studenţii membri Juss Buss. Finanţarea programului este realizată de către Universitate şi de către Ministerul Justiţiei norvegian, fiind recunoscut drept unul din principalele programe de consiliere juridică din Oslo.

Activitatea clinicii juridică este împărtiţă în 4 categorii tematice:imigraţie,,detenţie,datorii și muncă şi protecţie socială.

De asemenea, Juss Buss desfăşoare multiple acţiuni de outreach, în diverse cartiere, pe stradă sau în alte locuri unde pot intra în contact cu principalele grupuri de beneficiari. În plus, organizaţia acţionează ca un watchdog în relaţia cu autorităţile şi cu Ministerul Justiţiei şi promovează şi propune îmbunătăţirea politicilor publice relevante domeniilor lor de activitate.

3. JURK Legal advice for Women. La fel ca Juss-Buss, JURK este o clinică juridică condusă integral de studenți care lucrează cu normă întreagă timp de un semestru. Clinica oferă asistenţă juridică doar femeilor, concentrându-se pe probleme de gen precum violenţa domestică, dreptul familiei, discriminare pe criterii de gen etc. De asemenea, clinica colaorează cu centrele de criză în caz de viol şi cu alte ONG-uri de profil similar din Oslo.

4. Norwegian Refugee Council (NRC) este o organizaţie internațională non-guvernamentală al cărei scop este oferirea asistenţei umanitare refugiaţilor şi persoanelor strămutate din întreaga lume. Organizaţia a fost înfiinţată în 1946, cu scopul de a oferi asistenţă refugiaţilor celui de-al doilea război mondial. Astăzi, aceasta este activă în 28 de alte state, având secretariatul la Oslo. . Pe lângă programele umanitare desfăşurate, NRC oferă asistenţă juridică şi acţionează pentru apărarea drepturilor fundamentale ale persoanelor afectate de o criză umanitară.

Asistenţa juridică este concentrată pe următoarele domenii:
Dreptul la proprietate;
Documente de identitate;
Cetăţenie şi cazuri de apatridie;
Procedura de determinare a statului de refugiat;
Procedura de înregistrare a persoanelor strămutate intern, atunci când aceasta condiţionează accesul la servicii.

Atunci când procedurile interne nu sunt eficiente sau au fost deja folosite fără vreun rezultat, NRC realizează acţiuni de litigare internaţională.

5. Self help for Immigrants and Refugees (Selvhjelp for innvandrere og flyktninger – SEIF)

SEIF este o organizaţie non-profit înfiinţată în 1986, care oferă informaţii juridice despre drepturile și obligaţiile refugiaţilor şi azilanţilor, precum şi asistenţă juridică acestora. Organizaţia oferă asistenţă practică pentru completarea formularelor şi a aplicaţiilor de azil, editează scrisori şi documente necesare, contactează autorităţi în numele beneficiarilor şi stabileşte întâlnirile necesare cu acestea. În abordarea de lucru, organizaţia pune accentul pe capacitarea beneficiarilor, care odată ce primesc informaţiile şi ajutorul necesar sunt încurajaţi să acţioneze în nume propriu. Unii beneficiari sunt şi voluntari în cadrul organizaţiei, ajutând alte persoane cu probleme similare.

6. Deşi nu oferă asistenţă juridică pro bono, Centrul Nobel pentru Pace este renumit pentru programele de educaţie pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului în domeniul drepturilor omului.

Syria is my only home este o expoziţie despre viaţa refugiaţilor din Siria, aşa cum este văzută prin ochii copiilor refugiați. Fotografiile sunt realizate de către copii cu ajutorul a 500 de camere foto care au fost distribuite copiilor sirieni din tabăra de refugiaţi din Bekaa Valley, Liban.  Peste 5 milioane de copii au fost forţaţi să îşi abandoneze casele din cauza războiului din Siria.

Targets este o expoziţie despre imaginea ţintelor în lume şi a modalităţilor prin care duşmanul este reprezentat. Expoziţia cuprinde, pe lângă fotografii, interviuri cu soldaţi şi alte persoane antrenate pentru conflict, cu privire la experienţa lor de război, antrenamentul pentru război şi, mai ales, la actul de a ucide.

7. International Migration and Ethnic Relations (Bergen) este un departament multidisciplinar de cercetare în domeniul migraţiei internaţionale, din cadrul Universităţii din Bergen. Acest centru adună cei mai buni specialişti şi experţi în domeniul migraţiei și a refugiaţilor, atât din Norvegia cât şi din întreaga Europă, în scopul de a analiza fenomenul migraţiei din perspectiva justiţiei sociale. Departamentul are o pagină internet de resurse online, foarte utilă şi actualizată. Recomandăm prezentările lor din cadrul seminariilor susţinute şi lista publicaţiilor din domeniul migraţiei.

Redactat de Iulia Pascu, la data de 10.05.2016.