Raport VOCIARE: Transpunerea Directivei Victimelor în România

08.08.2019 / 14:50 / Noutăți

Ne bucurăm să anunțăm că proiectul european VOCIARE: Victims of Crime Implementation Analysis of Rights in Europe s-a încheiat cu succes. Proiectul a fost coordonat de Victim Support Europe (VSE) și Asociația Portugheză pentru Sprijinirea Victimelor (APAV), iar ACTEDO a fost partener de proiect, alături de alte 20 de organizații din Europa.

Scopul proiectului, care s-a desfășurat între 2017 și 2019, a fost de a analiza transpunerea Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității (Directiva victimelor) în toate statele membre UE*, de a cartografia lacune în garantarea drepturilor victimelor și de a identifica bune practici.

Rezultatele finale ale proiectului sunt 26 de rapoarte naționale și un Raport sinteză ce conține informațiile principale din rapoartele naționale și prezintă principalele concluzii ale acestei cercetări la nivel european.

Raportul pe România (disponibil doar în engleză), scris de colega noastră, Alexandra Columban, conține următoarele concluzii și recomandări:

  • România trebuie să dezvolte servicii generice de sprijin pentru victimele infracțiunii, numărându-se în prezent printre puținele state membre UE care nu au astfel de servicii. De asemenea, serviciile specializate de asistență (cum ar fi adăpostul, consilierea psihologică, asistența juridică), oferite fie de serviciile sociale de stat (DGASPC-uri și SPAS-uri), fie de ONG-uri, sunt insuficiente, de multe ori inadecvate pentru nevoile victimelor și prost distribuite geografic, fiind aproape în totalitate absente din mediul rural. În plus, acestea se limitează adesea la copiii victime ale abuzului și neglijenței, victime ale violenței în familie și ale traficului de persoane, în loc să includă toate victimele infracțiunii.
  • Deși România a înregistrat progrese în ceea ce privește dreptul la protecție al victimelor prin introducerea ordinului de protecție în 2012, acest instrument este încă, în mare măsură, ineficient, deoarece sancțiunile sunt rareori aplicate dacă agresorul încalcă ordinul de protecție. Există, de asemenea, un eșec sistematic al poliției de a interveni în cazurile de violență în familie și de încălcare a ordinelor de protecție, ceea ce perpetuează o cultură a impunității pentru agresori. În plus, acest instrument poate fi accesat doar de victimele violenței domestice, deși victimele violenței de gen, inclusiv violența sexuală și traficul de persoane, comise de un membru non-familial pot fi la fel de predispuse la abuz și intimidare.
  • Deși este esențial pentru protecția victimelor, autoritățile judiciare nu realizează de obicei evaluarea individuală a victimelor pentru identificarea nevoilor specifice de protecție. Conform Codului de procedură penală, anumite categorii de victime sunt presupuse a fi vulnerabile, inclusiv victime ale violenței, copiii, victimele infracțiunilor motivate de ură și ale traficului de persoane. Nu se specifică însă obligația de a adapta măsuri specifice de protecție, ceea ce lasă victimele vulnerabile.
  • În ceea ce privește dreptul victimelor la informații de la primul contact cu o autoritate competentă, precum și informații despre cazul lor pe tot parcursul procesului penal, nu există reglementări și măsuri pentru a garanta că victimele sunt într-adevăr informate despre drepturile și rolul lor în proceduri și că înțeleg informațiile care le sunt comunicate.
  • Este nevoie de (mai multe) programe interdisciplinare de formare pentru profesioniștii care vin în contact cu victimele infracțiunilor – ofițeri de poliție, procurori, judecători, avocați, precum și reprezentanți ai organizațiilor de sprijin pentru victime, psihologi și asistenți sociali – între care ar trebui să existe o colaborare reală pentru o intervenție eficientă.
  • Este necesară o îmbunătățire a cooperării și direcționării intersectoriale, pentru a asigura un răspuns mai eficient la nevoile victimelor, dar și pentru a încuraja schimbul de bune practici între actori publici și privați.
  • Mai multă finanțare din surse publice și private trebuie să fie alocată serviciilor de sprijin pentru victime, pentru a se asigura că victimele infracțiunilor primesc informațiile, protecția și sprijinul de care au nevoie. Finanțarea trebuie să includă susținerea activă a organizațiilor de sprijinire a victimelor, creșterea bugetului anual pentru asistență publică judiciară, reglementarea și înlăturarea restricțiilor privind avocatura pro bono, susținerea activităților de dezvoltare organizațională și profesională, precum și finanțarea programelor naționale care vizează reducerea violenței și sprijinirea victimelor.

 

Citiți Raportul complet VOCIARE: Transpunerea Directivei Victimelor în România (disponibil doar în engleză). Mai multe informații despre proiect și rapoartele naționale pe alte state UE aici.

* Cu excepția Regatului Unit și a Danemarcei.

Observație: raportul pe România a fost finalizat în iulie 2018, astfel încât modificările legislative care au survenit după această dată nu sunt incluse în prezenta analiză.