ACTEDO și Asociația PRIDE au organizat în 18 si 25 ianuarie două ateliere de cunoaștere pe tema identităților LGBTI. Atelierele au fost susținute online și moderate de Alexandra Columban din partea ACTEDO și s-au adresat în principal reprezentanților organelor judiciare și lucrătorilor de sprijin care au participat la sesiunile fizice de formare, organizate în perioada octombrie 2022 - ianuarie 2023.
Primul atelier s-a numit „Implicații ale lipsei recunoașterii juridice a familiilor LGBTI” și le-a avut ca invitate speciale pe Georgiana și Mihaela, cuplu LGBTI care se află în prezent într-un proces la CEDO împotriva statului roman pentru lipsa reglementării parteneriatului civil și/ sau căsătoriilor gay în România. Atelierul a abordat probleme practice, juridice, medicale ce reies din lipsa recunoașterii formale a cuplurilor de același sex, dar și ce le-a motivat să facă demersuri la CEDO împotriva României.
Cel de al doilea atelier, intitulat „Tranziția persoanelor trans în România”, i-a avut ca invitați pe Serena, femeie trans, și Elias, bărbat trans, și a abordat aspecte problematice în tranziția socială, medicală și juridică în România, inclusiv lacune legislative sau administartive, dar și schimbări pozitive pentru persoanele trans din țară.
În total au participat 32 persoane, câte 16 la fiecare atelier.
***
Proiectul FEMPOWER: Dăm Voce Femeilor Queer este derulat de Asociația PRIDE România în parteneriat cu Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului (ACTEDO), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.
Website-ul ACTEDO a fost actualizat în cadrul proiectului INTEGRIS: Sprijin integrat pentru drepturile omului, derulat de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ), proiect care beneficiază de o finanțare în valoare de 197.716,41 euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
„Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă”