Menu
  Donează  
Menu

decembrie 8, 2016

Clujul iese în stradă pentru a arăta că „Drepturile Omului sunt ale tuturor”

Sâmbătă, 10 Decembrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, clujenii ies în stradă pentru a participa la Marșul „Drepturile omului sunt ale tuturor prin care își manifestă pașnic solidaritatea față de toți membrii societății, indiferent de sexul, vârsta, etnia, dizabilitatea, naționalitatea, orientarea sexuală sau identitatea de gen a acestora.

Anul acesta 10 Decembrie marchează împlinirea a 68 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului de către Organizația Națiunilor Unite, precum și încheierea Campaniei celor 16 Zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeilor.do-sunt-ale-tuturor_heart

Marșul, organizat de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) și Asociația Be An Angel Romania, dorește să activeze civic comunitatea clujeană și să semnaleze lipsa politicilor publice de susținere și integrare a grupurilor vulnerabile în societate.

România se plasează pe o poziție codașă în materie de drepturile omului: suntem ultimii din UE în ceea ce privește egalitatea de gen (conform Institutului European pentru Egalitatea de Șsanse între Femei și Bărbați - EIGE) și primii în a tolera violul - 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații. Poate că nu este surprinzător așadar că una din 4 femei e supusă de partenerul ei la violență fizică și/sau sexuală. Mai mult, romii continuă să fie segregați sau evacuați forțat, iar 25.000 de copii și adulți cu dizabilități mintale trăiesc în instituții privative de libertate și nu sunt integrați în comunitate, în ciuda obligațiilor internaționale asumate de statul român. Nu în ultimul rând, persoanele LGBT+ (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) sunt ținta discursurilor instigatoare la ură și violență: Coaliția pentru Familie, sprijinită de mulți români, militează pentru limitarea drepturilor acestei minorități oricum marginalizate.

„Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să răspundem intoleranței, discriminării și urii prin solidaritate și respect. Istoria ne învață că intoleranța poate avea consecințe grave, că produce conflicte și violență și contravine dezvoltării societăților. Dacă credeți că drepturile omului nu sunt negociabile și că ceea ce primează în fața diferențelor este umanitatea noastră, vă așteptăm la marș sâmbătă!” a declarat Alexandra Columban, membru asociat al Centrului de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO).

Marșul este aprobat de către Primăria Cluj-Napoca și se va desfășura începând cu ora 17:00 pe traseul: Piața Avram Iancu – Bd. Eroilor – Piața Unirii – Piața Muzeului – Piața Mihai Viteazul.

*
Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului (ACTEDO) este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca scop promovarea drepturilor fundamentale ale omului şi a egalităţii de gen, prin activități de advocacy, implicare comunitară, cercetare și facilitarea accesului la justiție.

Be An Angel Romania (BAAR) este o asociație informală, fără personalitate juridică, organizată ca grup de sprijin LGBT fondată încă din 2002 de către Lucian Dunăreanu, activist pentru drepturile LGBT. Deși misiunea organizației este de a combate discriminarea (pe plan local) în toate formele ei de manifestare, principalul câmp de activitate este în drepturile LGBT și lupta împotriva discriminării pe criteriul orientării sexuale. Viziunea BAAR este de a crea un mediu social tolerant pentru toți membrii societății civile, indiferent de etnie, naționalitate, apartenență politică, sex, vârstă, orientare sexuală sau religie.

mars-fb-cover

Website-ul ACTEDO a fost actualizat în cadrul proiectului INTEGRIS: Sprijin integrat pentru drepturile omului, derulat de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ), proiect care beneficiază de o finanțare în valoare de 197.716,41 euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

„Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă”

magnifiercrosschevron-down linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram