Menu
  Donează  
Menu

decembrie 12, 2016

Clujul a marcat Ziua Internațională a Drepturilor Omului printr-un marș al toleranței

Aproape 100 de persoane au ieșit pe străzile din Cluj-Napoca sâmbătă, 10 decembrie, pentru a sărbători Ziua Internațională a Drepturilor Omului printr-un marș pașnic – „Drepturile omului sunt ale tuturor”. Marșul a avut scopul de arăta solidaritate față de toți membrii societății, indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen, dizabilitatea, sexul, vârsta, etnia sau naționalitatea acestora.

mars1

Participanții au traversat centrului Clujului cu pancarte cumars5 mesaje diverse, ca de pildă: „Drepturile omului sunt ale tuturor”, „Iubirea îmi definește familia”, „Educație de drepturile omului în școli”, „Privește persoana, nu dizabilitatea”, „Refugees Welcome”, „Drepturi LGBT+ = Drepturile omului”, „55% dintre români susțin violul. NU înseamnă NU!”, „Corpul meu, alegerea mea”, „Ura se învață, la fel și empatia”, „Locuirea nu e ‚biznis’, e un drept”, „Român, țigan, ateu, creștin, musulman, gay, trans, toți avem drepturi, toți avem inimi” etc.

Clujenii au scandat mesaje precum: „Drepturi respectate, nu negociate”, „Rasism sancționat, nu încurajat”, „Homofobia nu schimbă România”, „Drepturi egale pentru fiecare!”, „Cluj-Napoca nu uita, Pata Rât e fața ta!”, „It's OK to be gay”, „Educație sexuală, în fiecare școală”, „Suntem egali, nu ilegali”, „Solidaritate” și altele.

„Sunt fericită să văd că, în ciuda frigului, clujenii au ieșit în stradă pentru a arăta că drepturile omului aparțin tuturor, majoritari sau minoritari, femei sau bărbați, tineri și vârstnici, straight, gay sau trans. Am avut și trei căței participanți, care și-au arătat entuziasmul față de marș lătrând alături de mesajele scandate de noi. Marșul a fost, cu siguranță, un succes și intenționăm să organizăm și altele în viitor”, a declarat Alexandra Columban, Membru asociat Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO).

mars2„Ne bucurăm să vedem că clujenii s-au mobilizat în sprijinul comunității LGBTQ+, militând pentru respect, toleranță și egalitate în drepturi, principii de bază ale unei democrații veritabile. În aceste luni în care Coaliția pentru Familie, sprijinită de discursurile electorale ale partidelor politice, a sădit și dezvoltat ura față de noi, a venit timpul să reacționăm și să arătăm că ne-a ajuns cuțitul la os, așadar am iesit în stradă”, a afirmat Lucian Dunăreanu, activist din partea Asociației Be an Angel Romania.

Marșul a fost organizat de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) și Asociația Be An Angel Romania (BAAR), iar la eveniment s-au alăturat Asociația Go Free, Asociația VIVAD, Fundația Desiree, Colectivul A-casă, Grupul de Parteneriat România-Burundi și Asociația Pata Cluj.

Pentru mai multe imagini de la marș, vă invităm să vizitați pagina noastră de Facebook

 mars4

Website-ul ACTEDO a fost actualizat în cadrul proiectului INTEGRIS: Sprijin integrat pentru drepturile omului, derulat de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ), proiect care beneficiază de o finanțare în valoare de 197.716,41 euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

„Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă”

magnifiercrosschevron-down linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram