Menu
  Donează  
Menu

aprilie 20, 2022

Raport de activitate ACTEDO 2020-2021

Vă prezentăm raportul nostru de activitate pentru perioada 2020-2021.

Raportul poate fi descărcat în limba română aici, iar în limba engleză aici.

*

„Ca alte organizații și instituții, și ACTEDO a fost afectată de pandemia de COVID-19, în primul rând de regimul restricțiilor care a ridicat probleme de natură logistică și organizatorică și, în al doilea rând, de creșterea numărului de solicitări de asistență juridică pro bono, pe fondul stării de urgență și, ulterior, de alertă. În aceste condiții, ACTEDO a decis să extindă temporar aria de activitate a Rețelei Pro Bono pentru Drepturile Omului, ce vizează de regulă încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor vulnerabile, la domeniile cele mai afectate de pandemia COVID-19. [...]

În total, 72 de persoane, dintre care 20 de copii, au beneficiat de asistență juridică pro bono și/sau reprezentare în instanță în acești doi ani, marea majoritate a cazurilor vizând divorțul sau drepturile parentale în situații de violență domestică. Avocații colaboratori au oferit totodată asistență juridică gratuită pentru 7 persoane rome, vulnerabile, amendate abuziv pentru încălcarea restricțiilor de circulație, iar în mai 2020, ACTEDO a publicat un ghid pentru contestarea amenzilor contravenționale.

În 2020, am implementat și încheiat două proiecte importante: proiectul național INTERSECT – Altfel despre discriminare, pe subiectul discriminării intersecționale ale romilor LGBT+, și proiectul european ROAR: Capacitarea Victimelor Criminalității Informatice. [...] În cadrul acestor proiecte, ACTEDO a oferit formări practicienilor, a susținut ateliere pentru elevi și studenți din mai multe orașe, a redactat rapoarte, manuale și documente de poziție și a organizat conferințe.

În aprilie 2021, ACTEDO a început două proiecte naționale: INTEGRIS: Sprijin Integrat pentru Drepturile Omului și EGALIS: Egalitate de Gen prin Schimbare Socială și Educație. Primul, coordonat de asociația noastră, are ca obiectiv principal protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor vulnerabile la discriminare și facilitarea accesului acestora la justiție și servicii de sprijin integrate, prin dezvoltarea de colaborări multisectoriale și influențarea decidenților politici. [...] În cadrul proiectului EGALIS, coordonat de Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE, ACTEDO este implicată în crearea unui manual pentru predarea și integrarea egalității de gen în învățământul preuniversitar. Manual se adresează cadrelor didactice de la nivel gimnazial și liceal, indiferent de disciplina predată, și conține atât noțiuni teoretice și juridice, cât și propuneri de exerciții și fișe de lucru la clasă." - Alexandra Columban, Directoare executivă.

Citiți raportul mai jos.

Website-ul ACTEDO a fost actualizat în cadrul proiectului INTEGRIS: Sprijin integrat pentru drepturile omului, derulat de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ), proiect care beneficiază de o finanțare în valoare de 197.716,41 euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

„Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă”

magnifiercrosschevron-down linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram