Povestea ce urmează este în totalitate reală și aparține unei beneficiare a programului de asistență juridică pro bono al Asociației ACTEDO, Rețeaua Pro Bono pentru Drepturile Omului, cel mai mare centru de asistență juridică pro bono din țară, dedicat persoanelor vulnerabile ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate.
***
În urmă cu aproximativ 3 ani, Elena a fost atacată și agresată pe stradă de către un bărbat necunoscut.
Ca urmare a agresiunii, Elena a suferit două intervenții chirurgicale și a avut nevoie de 212 zile de îngrijiri medicale, sănătatea ei fizică, psihică și emoțională fiind grav afectate. Aceasta a depus la momentul respectiv o plângere la poliție și a făcut demersurile necesare pentru derularea anchetei, însă până în prezent, cazul nu este soluționat, iar Elena nu a primit nicio informație despre dosarul său.
***
„Îmi este foarte greu să retrăiesc acele momente, chiar și povestind, pentru că au fost pur și simplu dramatice, deci mi-au schimbat viața cu 180 de grade! Viața mea a devenit un coșmar de atunci. [...]
Mi-a spus domnul doctor, în ziua operației: „Aveți doar 25% șanse să mai mergeți vreodată pe propriile picioare!” [...]
Am des atacuri de panică. Dacă se apropie cineva necunoscut, încearcă să se apropie mai mult de mine, imediat intru în panică, pentru că mi-e teamă că voi fi atacată din nou.”
- Elena, beneficiara
„Nu a primit nici un fel de sprijin din partea poliției și durează foarte mult cercetările. Acum, că am intervenit eu și că are avocat, cât de cât s-au mai mișcat un pic lucrurile, dar foarte, foarte greu.[...]
Trebuie modificată legea și dată această posibilitate celor care vor să desfășoare această activitate [i.e. avocatură pro bono] să o facă pentru binele celor care au nevoie de noi."
- Gabriela Bejan, avocată în Baroul București
***
Citiți integral studiul de caz aici:
***
Proiect derulat de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ),cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.
Website-ul ACTEDO a fost actualizat în cadrul proiectului INTEGRIS: Sprijin integrat pentru drepturile omului, derulat de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ), proiect care beneficiază de o finanțare în valoare de 197.716,41 euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
„Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă”