Menu
  Donează  
Menu

iunie 7, 2021

CAZUL #83 VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Grup vulnerabil: femei Aria de drepturi ale omului: : #violențăîmpotrivafemeilor #violenţădomestică #dreptulfamiliei Este vorba de o femeie din municipiul București, victimă a violenței domestice, care a fost dată în judecată pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului după ce a încercat să-și apere copilul de agresiunile fostului soț. Doamna a fost căsătorită cu un cetățean străin, din căsătorie rezultând un copil. În timpul căsătoriei aceasta a fost victima violenței conjugale, obținând un ordin de protecție față de soț. Ulterior, cei doi au divorțat, copilul fiind încredințat femeii, tatăl beneficiind de un program de vizită în prezența mamei. Acest regim de exercitare al autorității părintești a fost ulterior schimbat, în prezent tatăl având un program de vizită fără prezența mamei. Femeia susține că după timpul petrecut cu tatăl ei, minora a venit de multe ori acasă plângând și prezentând vânătăi, semn că a fost abuzată fizic de către tată. Uneori rănile erau atât de grave, încât a fost nevoită să o ducă pe minoră la urgențe. În acest context, femeia i-a interzis fostului soț să mai aibă legături cu minora, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului. Cazul a fost preluat de către doamna avocat Aura Iovan (Baroul București), căreia îi mulțumim și îi urăm mult succes în soluționarea cazului! *** Cazul a fost preluat prin proiectul INTEGRIS: Sprijin Integrat pentru Drepturile Omului, derulat de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ),cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

Website-ul ACTEDO a fost actualizat în cadrul proiectului INTEGRIS: Sprijin integrat pentru drepturile omului, derulat de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ), proiect care beneficiază de o finanțare în valoare de 197.716,41 euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

„Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă”

magnifiercrosschevron-down linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram